O mână de oameni ce lucrează în câteva companii IT direcționează zilnic gândurile unor miliarde de oameni, spune designerul de conținut Tristan Harris. De la notificările pe Facebook până la Snapstreaks și auto-play-ul YouTube, toți luptă pentru un singur lucru: să-ți capteze atenția.

Harris dezvăluie cum aceste companii se folosesc de psihologia noastră pentru propriul lor profit și spune că este nevoie de o renaștere a designului, în care tehnologia să ne încurajeze, în schimb, să ne trăim viața așa cum o dorim.

Vă invităm să urmariți discursul lui Tristan Harris, la conferințele TED

Vreau să vă imaginați că intrați într-o cameră, o cameră de control cu o grămadă de oameni o sută de oameni, aplecați peste un birou, cu butonașe, și că acea cameră de comandă va contura gândurile și emoțiile unui miliard de oameni. Poate vă sună SF, dar asta chiar există acum, azi.

Știu asta pentru că am fost și eu într-una din camerele de comandă. Am fost specialist în etica designului la Google, unde am studiat cum poți să ghidezi în mod etic gândurile oamenilor. Pentru că nu se vorbește despre cum o mână de oameni ce lucrează la câteva companii IT vor ghida, prin alegerilor lor, cum gândesc un miliard de oameni azi. Deoarece când scoateți telefonul — iar ei proiectează cum funcționează sau ce vă apare în feed, vă sunt alocate mici bucăți de timp în minte. Dacă vedeți o notificare, deja v-a programat să vă gândiți la ceva la care poate nu v-ați fi gândit. Dacă accesați o notificare, vă programează să petreceți un pic de timp absorbiți în ceva în care poate nu voiați să vă lăsați absorbit. Când vorbim despre tehnologie, tindem să vorbim de parcă ar fi o mare de oportunități. Poate duce în orice direcție. Vreau să fiu un moment serios și să vă spun de ce duce într-o anumită direcție. Pentru că nu evoluează aleatoriu. Există un scop ascuns ce determină direcțiatuturor descoperirilor tehnice, iar scopul este cursa după atenție. Pentru că fiecare site nou: TED, alegeri, politicieni, jocuri, chiar și aplicații de meditație concurează pentru un singur lucru: atenția noastră, care este limitată. Iar cel mai simplu câștigi atenția oamenilor dacă știi cum le funcționează mintea. Există o mulțime de tehnici de convingere pe care le-am învățat la facultate în Laboratorul de tehnologie persuasivă prin care obții atenția oamenilor.

Un exemplu simplu e YouTube. YouTube vrea să maximizeze timpul petrecut pe site. Deci ce face? Dă auto-play următorului clip. Și să presupunem că merge bine. Câștigă un pic mai mult din timpul oamenilor. Păi, dacă ești Netflix, vezi asta și-ți zici: „Asta-mi ia din cota de piață, așa că dau și eu auto-play următorului episod.” Dar apoi, dacă ești Facebook, îți spui: „Asta-mi ia toată cota mea, așa că trebuie să dau auto-play clipurilor din newsfeed fără să aștept să dai play. Așadar, internetul nu evoluează aleatoriu. Simțim că ne absoarbe într-o astfel de măsură pentru că se află în cursă pentru atenție. Știm încotro ne îndreptăm. Tehnologia nu este neutră, și e o cursă să ajungi primul la baza trunchiului cerebral, cine poate coborî mai mult câștigă.

Să vă dau exemplul Snapchat-ului. Dacă nu știți, Snapchat e principalul mijloc prin care comunică azi adolescenții din Statele Unite. Deci, dacă sunteți ca mine și comunicați prin SMS, Snapchat e SMS-ul adolescenților, și sunt vreo sută de milioane de utilizatori. Au inventat ceva numit Snapstreaks, ce arată câte zile în șir comunică doi oameni unul cu celălalt. Cu alte cuvinte, ce au făcut e să le dea oamenilor ceva ce nu vor să piardă. Pentru că dacă ești adolescent și ai vorbit 150 de zile la rând, nu vrei să pierzi asta. Gândiți-vă câte bucățele de timp sunt acaparate din mintea copiilor. Și nu e doar teoretic: când pleacă în vacanță, copiii își dau parolele prietenilor (până la cinci prieteni) ca să le continue Snapstreak-urile atunci când ei nu o pot face. Și au vreo 30 de Snapstreak-uri, așa că trebuie să primească și să trimită poze, cu pereți, cu tavane, doar ca să le treacă ziua. Deci nici măcar nu au conversații reale. Suntem tentați să ne gândim că, eh, folosesc și ei Snapchat așa cum la vârsta lor bârfeam la telefon, deci probabil e OK. Ei, problema e că în anii ’70, când bârfeai doar la telefon, nu existau sute de ingineri de partea cealaltă a ecranului ce știau exact cum vă funcționează psihicul, trăgând sforile ca să vă lege de celălalt.

Acum, dacă asta vă înfurie un pic, observați că gândul vă absoarbe. Și furia e un mod foarte bun de a vă capta atenția, pentru că nu alegi să fii furios. Ți se întâmplă. Și dacă ești newsfeed-ul Facebook,indiferent dacă vrei sau nu, ai de profitat de pe urma furiei. Pentru că furia nu se limitează la a aloca o reacție în timpul și spațiul tău emoțional. Vrei să împărtășești furia cu alții. Îți vine să dai share și să zici: „Poți să crezi ce-au zis?” Deci furia merge de minune să capteze atenția, și dacă Facebook ar avea de ales între a vă arăta un newsfeed de înfuriat și un newsfeed calm, ar dori să vi-l arate pe cel de înfuriat, nu pentru că cineva alege conștient asta, ci pentru că asta poate mai bine să vă capteze atenția. Iar camera de comandă pentru newsfeed nu răspunde în fața noastră. Răspunde doar de maximizarea atenției. Mai răspunde, din cauza modelului bazat pe publicitate, și în fața oricui plătește mai mult ca să intre în camera de comandă și să spună: „Grupul acela, vreau să bag gândurile astea în mințile lor.” Puiteți așadar ținti, puteți direcționa cu precizie o minciună direct spre oamenii care sunt cei mai susceptibili. Și pentru că asta e profitabil, o să fie și mai rău.

Așa că sunt azi aici pentru că prețul plătit e evident. Nu știu să existe vreo problemă mai urgentă,pentru că asta e la baza tuturor celorlalte probleme. Nu doar că ne răpește alegerea de a ne distribui atenția și a ne trăi viața cum vrem, ci schimbă modul în care purtăm conversații, ne schimbă democrația, și schimbă abilitatea noastră de a avea conversațiile și relațiile pe care le dorim cu ceilalți.Și ne afectează pe toți, pentru că un miliard de oameni au câte o chestie de-asta în buzunar.

Așadar cum reparăm asta? Trebuie să facem trei schimbări radicale în tehnologia și societatea noastră. Prima este să recunoaștem că putem fi convinși. Odată ce-ncepem să înțelegem că mintea poate fi programată să aibă gânduri sau bucăți de timp pe care nu noi le-am ales, nu-i așa că ne-am dori să folosim asta pentru a ne proteja de ce ni se întâmplă? Cred că avem nevoie să ne vedem într-un mod cu totul nou. E ca un fel de nouă eră a istoriei umane, ca și Iluminismul, ca o iluminare cu conștientizare de sine, să înțelegem că putem fi convinși și că sunt lucruri pe care vrem să le protejăm. A doua e că avem nevoie de noi modele și noi sisteme de responsabilitate astfel încât pe măsură ce lumea devine mai bună și mai persuasivă — pentru că va fi din ce în ce mai persuasivă,oamenii din acele camere de comandă să fie răspunzători și să respecte voința noastră. Unica formă de persuasiune etică este când scopul celui ce convinge coincide cu cel al celui convins. Și asta înseamnă o macroanaliză a modelului de afaceri bazat pe reclamă. În ultimul rând, e nevoie de Renașterea designului, deoarece, odată ce avem această perspectivă a naturii umane, cum că puteți direcționa viața unui miliard de oameni, imaginați-vă, există oameni care-și doresc ceva, știu ce vor să facă și ce vor să gândească și ce vor să simtă și cum vor să fie informați și toți suntem trași în alte direcții. Și există un miliard de oameni trași în aceste direcții. Ei, imaginați-vă o Renaștere în design ce încearcă să contureze cea mai puternică și precisă cale rapidă de a face ca toate acestea să se întâmple. Și asta ar implica două lucruri: unul ar fi să ne protejăm de direcțiile pe care nu vrem să le experimentăm, de gândurile pe care n-am vrea să le avem, ca atunci când apare notificarea, să nu fim complet acaparați, iar al doilea ar fi să ne simțim îndreptățiți să ne trăim viața cum vrem.

Să vă dau un exemplu concret. Azi, să zicem că prietenul anulează o cină cu tine, și tu te simți un pic singur. Ce faci atunci? Deschizi Facebook. Și în acel moment, designerii din camera de comandă vor să programeze un singur lucru: să maximizeze timpul pe care-l petreceți pe site. Acum, imaginați-vă cum ar fi ca acești designeri să creeze un alt timeline, care ar fi fost calea cea mai simplă, conform datelor de care dispun, să vă ajute să ieșiți cu oameni la care țineți? Gândiți-vă, ar ușura toată singurătatea din societate dacă asta ar fi ceea ce Facebook ar vrea să ofere oamenilor. Sau imaginați-vă altă conversație. Să zicem că vreți să postați ceva foarte controversat pe Facebook, și e foarte important să puteți face asta, să discutați subiecte controversate. Acum că există căsuța pentru comentarii, aproape că vă întreabă:„Ce vrei să scrii?” Cu alte cuvinte, te programează să continuați să faceți lucruri pe site. Imaginați-vă că ar exista în schimb un alt buton care ar zice: `„Cum v-ați petrece cel mai bine timpul?” Și voi alegeți: „să organizez o cină”. Și exact sub asta ar fi: „Cine vrea să confirme prezența?” Și tot ați avea o conversație pe un subiect controversat, dar de data asta în locul care vă dă vouă putere, și anume la voi acasă, seara, cu niște prieteni cu care discutați.Imaginați-vă că avem o funcție de „găsește și înlocuiește” în tot ce ne apare în timeline și ce ne direcționează spre a petrece tot mai mult timp online și dacă am înlocui asta cu ceea ce vrem să facem în viață.

Nu e musai să fie așa. În loc de a ne handicapa atenția, imaginați-vă că am folosi toate informațiile, puterea și noua viziune asupra naturii umane pentru a obține abilitatea supraomenească de a ne concentra, și abilitatea supraomenească de a ne îndrepta atenția spre ce vrem, și abilitatea supraomenească de a purta discuțiile de care avem nevoie în democrație. Cele mai complexe provocări ale omenirii necesită să folosim nu doar atenția individuală, ci atenția tuturor, coordonată.Modificările climatice necesită ca mulți oameni să își poată coordona atenția în modul cel mai eficient, împreună. Imaginați-vă că am crea abilitatea supraomenească de a o face.

Uneori cele mai stringente și importante probleme ale omenirii nu sunt chestii ipotetice din viitor pe care le-am putea crea în viitor. Uneori cele mai stringente probleme sunt cele care sunt fix sub nasul nostru, lucruri care deja direcționează gândurile a miliarde de oameni. Și poate că în loc să fim entuziasmați de noua realitate augmentată și realitate virtuală, și toate chestiile super ce s-ar putea întâmpla, care vor fi susceptibile și ele cursei pentru atenție, dacă am putea centra cursa pentru atenție pe chestia ce deja e în buzunarul unui miliard de oameni. Poate în loc să ne entuziasmămdespre cele mai mari și tari aplicații educaționale, am putea să reglăm cum mințile copiilor sunt manipulate să trimită mesaje fără conținut.

În loc să ne îngrijorăm depre ipotetica inteligență artificială din viitor maximizată pentru un singur scop, am putea rezolva problema inteligenței artificiale ce există deja, și anume newsfeed-urile centrate pe un singur scop. E ca și cum, în loc să căutăm să colonizăm noi planete, am putea avea grijă de cea pe care trăim.

Rezolvarea acestei probleme este infrastructura esențială pentru rezolvarea tuturor problemelor. Nu există nimic în viața personală ori în problemele colectivității care să nu necesite abilitatea de a ne concentra pe lucrurile la care ținem. La sfârșitul vieții, tot ce ne rămâne este atenția și timpul. Cum ne-am petrece constructiv timpul?

Chris Anderson: Tristan, mulțumesc. Mai rămâi un pic aici. În primul rând, mulțumim. Știu că ți-am cerut să faci prezentarea din scurt, și ai avut o săptămână stresantă pentru a pregăti asta, și-ți mulțumim. Poate unii din cei ce ascultă ar zice că tu de fapt te plângi de dependență, și că cei ce se lasă absorbiți sunt chiar interesați de subiecte. Toate deciziile de design au conturat un conținut fantastic de interesant. Lumea e mai interesantă decât oricând. Ce-o fi rău în asta?

Tristan Harris: Cred că-i foarte interesant. Ai putea să vezi asta dacă să zicem că ești YouTube, de exemplu, vrei să arăți mereu cel mai interesant video. Vrei să fii din ce în ce mai bun în a sugera următorul clip, dar chiar și dacă ai putea propune clipul perfect, pe care toți și-ar dori să-l vadă, tot ce-ar face ar fi să fie tot mai potrivit în a te ține captiv. Deci ce lipsește din ecuație este să stabilim care ar fi limitele. Ai vrea ca YouTube să știe câte ceva despre, să zicem, adormire. CEO-ul Netflix a spus de curând: „Marii noștri concurenți sunt Facebook, YouTube și somnul” Trebuie deci să recunoaștem că omul este limitat și că avem granițe și dimensiuni în viața noastră ce ar trebui onorate și respectate, iar tehnologia ar putea ajuta.

CA: Ai putea spune că o parte a problemei e că avem un model naiv al firii umane? Multe se justifică vorbind despre preferințele omenești, pe când avem acești algoritmi ce funcționează excelent pentru optimizarea preferințelor, dar care preferințe? Putem prefera lucrurile la care ținem cu adevărat, atunci când ne gândim, și nu preferințele lucrurilor pe care le accesăm din instinct. Dacă am putea trasa o imagine mai nuanțată a naturii umane în design, ar fi oare un pas înainte?

TH: Absolut. Adică, cred că acum e ca și cum toată tehnologia întreabă creierul reptilian: cum pot mai simplu să te fac să acționezi impulsiv în următoarea bucățică din timpul tău? în loc să te întrebe pe tine, cum ți-ai petrece cel mai constructiv timpul? Ce ar fi optim pentru tine, ce ar putea include ceva de mai târziu? Ar fi constructiv pentru tine să-ți petreci ultima zi aici la TED?

CA: Deci dacă Facebook, Google și toți ne-ar întreba întâi: „Hei, ai prefera să-ți optimizăm creierul reflectiv ori creierul reptilian? Tu alegi!”

TH: Exact. Asta ar fi o cale. Da.

CA: Vorbeai de persuasibilitate, un cuvânt nou, interesant, pentru că pentru mine există două tipuri de persuasibilitate. E persuasibilitatea ce o experimentăm chiar acum, ce ține de rațiune și gândire și argumentare, dar cred că tu vorbești de un alt tip, un tip mai visceral, de a fi persuadat fără a-ți da seama că ți se întămplă.

TH: Exact. Îmi pasă atât de tare de problema asta pentru că am studiat în Laboratorul de tehnologie persuasivă la Stanford ce-i învăța pe cursanți să recunoască aceste tehnici. Există conferințe și workshopuri ce ne învață căile ascunse de a capta atenția oamenilor și de a le dirija viața. Și tocmai pentru că sunt mulți care nu știu asta, e atât de importantă această discuție.

CA: Tristan, și eu și tu știm mulți oameni din aceste companii. Mulți sunt chiar în această cameră, și nu știu de tine, dar din ce știu eu despre ei, nu le lipsesc intențiile bune. Oamenii își doresc o lume mai bună. Ei chiar – chiar și-o doresc. Și nu cred că tu vrei să spui că ei sunt oameni răi. E un sistem în care există consecințe nedorite care au scăpat de sub control

TH: Cursa pentru atenție. E cursa clasică până la bază, când trebuie să captezi atenția, e foarte intensă. Poți obține mai mult doar dacă mergi mai la bază, mai adânc în furie, mai adânc în emoție,mai adânc în creierul reptilian.